
Simplicity is the keynote of all true elegance.
Coco Chanel
Am fost dintotdeauna fascinata de stilul frantuzoaicelor. Cand aveam 7 ani coafura mea era à la Mireille Mathieu, apoi le-am admirat pe rand pe: Brigitte Bardot, Dalida, Jane Birkin sau Francoise Hardy. Imi plac si astazi, iar lor li s-au adaugat: Caroline de Maigret, Garance Doré, Jeanne Damas sau Aria di Bari.
In ce consta secretul frantuzoaicelor mereu atat de chic si cochete? In simplitate.
Acel “effortless chic” bazat pe culori neutre si piese putine, de calitate. Si atitudinea relaxata data de increderea in sine, fara a-si dori sa tina cont de tendintele modei, ci de a purta tinute in care se simt confortabil. Adauga apoi rujul rosu, o boare de parfum, esarfa Hermès si o singura bijuterie, eventual mostenire de familie. O frantuzoaica nu va avea o coafura elaborata, ci va avea un look cat se poate de natural, va purta tocuri joase sau espadrile si unghiile in culori neutre. Va alege un sutien din dantela, fin, aproape insesizabil (sau fara), in niciun caz push-up. Si da, frantuzoaicele chiar mananca baguette si croissant, beau vin rosu si champagne si merg mult pe jos. Totul cu masura, relaxat, nonsalant.
Care sunt piesele de baza din garderoba French:
- Jeans
- Pantaloni evazati
- T-shirt in culori neutre: alb, negru, beige sau navy
- Cardigan din casmir
- Camasa alba din bumbac si camasa eleganta, tot alba
- Bluza marinière in dungi bleumarin cu alb
- Blazer
- Trench coat
- Palton si haina din blana artificiala
- Geaca de piele
- Sneakers alb
- Espadrille
- Balerini si mocasini
- Sandale, pantofi si botine cu toc mediu
- Rochie petrecuta, feminina
- Geanta din paie
- Esarfa purtata in diverse feluri
- Bijuteria cu patina.
Iata mai jos cateva sugestii de piese pe care le poti gasi in magazinele din Romania sau online pentru a-ti compune cu succes o garderoba à la française. A se adauga charmul la purtator :).
O sa adaug ca ador Parisul primavara si toamna, ca nu ma pot hotari daca imi place mai mult in Marais sau in Montmartre si ca Rive Gauche inseamna pentru mine mai mult decat parfumul lui Yves Saint Laurent. Franta e o “stare” si daca a ajuns in sufletul tau, atunci va ramane acolo, pentru totdeauna.
À bientôt!
surse foto: imdb.com, instragram.com, pinterest.com